

MONUMENTUL DE PE DEALUL FURCILOR
La 28 februarie 1785, în prezența a câte trei tineri și trei bătrâni, aduși cu forța din 419 localități implicate în Răscoala din toamna târzie a anului 1784 , Horea și Cloșca au fost executați prin frângere cu roata (termenul încetățenit este „tragere pe roată”, care însă poate induce în eroare asupra modului de execuție), una dintre cele mai crude pedepse prevăzute în lege.
Inițiativa ridicării monumentului de față a fost luată în anul 1926, fapt inscripționat în marmură pe soclu, cu 11 ani înainte de dezvelirea Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan, care a devenit imediat cel mai reprezentativ monument legat de evenimentul execuției liderilor Răscoalei din 1784. Plasarea acestui mic obelisc (4 m înălțime), pe Dealul Furcilor, este mai apropiată însă de locul real al execuției lui Horea și Cloșca, deși nici acesta nu este tocmai aproape. Era, de fapt, locul de execuție al orașului, ce apare pe hărțile de secol XVIII ale orașului sub denumirea „Galgen berg” (Dealul furcilor), având și însemn specific spânzurătorii. Poziția acestuia era de cealaltă parte a Dealului Furcilor, spre sud, mai aproape de actualul cartier Partoș. Însă la momentul inaugurării acestui obelisc, informațiile de mai sus nu erau cunoscute, crezându-se că locul execuției este aproape de locul în care a fost amplasat monumentul.
Monumentul „Horea, Cloșca și Crișan” are un soclu scund, placat cu marmură, fiind mărginit de stâlpi legați prin lanțuri și globuri metalice. O inscripție de omagiere a liderilor răscoalei a fost pusă în anul 1959, când vechiul Liceul „Mihai Viteazul” a preluat numele de „Horea, Cloșca și Crișan”. O restaurare a monumentului a avut loc în anul 1974.
Consultant științific: Dr. Tudor Roșu, istoric
Monumentul amintește de execuția lui Horea și Cloșca la Alba Iulia, în 28 februarie 1785.
Inițiativa ridicării acestui mic obelisc a fost luată în 1926, fapt inscripționat în marmură pe soclul acestuia.
Plasarea monumentului pe Dealul Furcilor nu a fost întâmplătoare, aici fiind, în trecut, locul de execuție al orașului. Poziția acestuia era, însă, de cealaltă parte a Dealului, spre sud, mai aproape de actualul cartier Partoș. Cum la momentul inaugurării monumentului, informația nu erau cunoscută, s-a crezut că locul execuției liderilor Răscoalei din 1784-1785 este aproape de cel în care a și fost amplasat.
Obeliscul, cu înălțimea de 4 metri, are un soclu scund, placat cu marmură și este mărginit de stâlpi legați prin lanțuri și globuri metalice.
O inscripție de omagiere a conducătorilor Răscoalei a fost pusă în anul 1959, când vechiul Liceu „Mihai Viteazul” a preluat numele de „Horea, Cloșca și Crișan”.