Sala Unirii

SALA UNIRII

Construită în 1900, clădirea a servit în prima fază a existenței sale drept cazinou militar, locul de festivităţi şi recepţii al armatei austro-ungare. Clădirea a mai fost numită „cercul militar” sau „casina militară”. Pentru 1 decembrie 1918 a fost aleasă ca loc de desfăşurare a lucrărilor Marii Adunări Naţionale întrucât era cea mai spaţioasă clădire din oraş, singura ce putea să adune sub acoperişul său pe cei 1228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române.

Pe de altă parte, Alba Iulia a fost aleasă pentru întrunirea Marii Adunări Naționale, ce avea să stabilească Unirea Transilvaniei cu România, din două motive principale: primul – orașul era văzut ca simbolul unirii lui Mihai Viteazul; al doilea – la Alba Iulia exista o gardă națională bine organizată și dotată, capabilă să apere orașul în caz de nevoie, în condițiile în care Transilvania trecea printr-o perioadă tensionată în săptămânile care au urmat încheierii Primului Război Mondial.

Pe lângă lucrările oficiale, au ținut să fie prezenți la Alba Iulia în acea zi chintesențială pentru soarta Transilvaniei, peste 100.000 de oameni. Oricum, cei 1228 de delegați oficiali ai națiunii române, prezenți la 1 decembrie în clădirea ce avea să fie numită ulterior „Sala Unirii”, reprezentau întreaga Transilvanie, atât geografic, cât și social, profesional, religios și politic. Momentul central al evenimentelor din 1 decembrie 1918 l-a reprezentat citirea în plenul Adunării de către Vasile Goldiș (la ora 12.00) și apoi adoptarea în unanimitate de către cei prezenți, a Rezoluției Unirii. Textul rezoluției a fost mai apoi gravat pe peretele interior al Sălii Unirii. Punctul întâi al acesteia anunța că: „Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. De asemenea, au fost inscripționate în Sala Unirii și alte texte fundamentale: Legea prin care România, prin regele Ferdinand, consfințea Unirea, precum și Proclamația de intrare a României în război, în anul 1916.

De altfel, cu prilejul încoronării din 1922, sala a fost consistent înfrumuseţată, i s-au adăugat bolta şi un portal monumental în dreptul intrării, în forma unui arc de triumf, decorat cu frunze de lauri, portal care îi conferă întregului edificiu un aspect solemn. Sub arcadă tronează o inscripţie în limba latină ce vorbește despre ce s-a realizat la 1 decembrie: „ANNO DOMINI MDCCCCXVIII KALENDIS DEMBRIIS HOC LOCO / UNIO TRANSILVANIAE / UNIVERSA CUM DACO ROMANIA / SOLLENNI ET UNANIMO POPULII VOTO IN PERPETUUM ATQUE / IREVOCABILITER PROCLAMATA EST CUIUS REI MEMORIA / SEMPITERNA SIT” („În anul Domnului 1918, la 1 Decembrie, în acest loc a fost proclamată pe vecie și în mod irevocabil, prin dorința solemnă și unanimă a poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-Românie. Amintirea acestui eveniment să fie eternă). Ideea cum că însuși marele istoric Nicolae Iorga ar fi scris această inscripție este falsă. Ea a fost formulată de un alt istoric, Ioan Lupaș, profesor de istorie la Universitatea din Cluj. Greșelile gramaticale („Decembriis”, „populii”, „irevocabiliter”) sunt datorate lapicidului/gravorului sau altcuiva, întrucât Lupaș trimisese textul într-o formula corectă.

Clădirea a fost organizată ca spaţiu expoziţional în 1967-1968, cu prilejul celebrării semicentenarului unirii. O altă reamenajare, de ceva mai mică amploare, a avut loc în anul 1994. Un proiect de anvergură pentru reabilitarea Sălii se preconizează pentru anul 2018, anul centenarului.

Sala centrală adăposteşte o expoziţie consacrată momentului 1918. Piesele aflate sunt de o valoare deosebită şi poartă o încărcătură ce fac să vibreze spiritul oricărui român. Biroul avocatului Aurel Lazăr, de exemplu, vorbeşte despre primul mare moment ce a premers unirea, şi anume redactarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Transilvania, la 12 octombrie 1918. Declaraţia avea să fie citită la 18 octombrie de Alexandru Vaida -Voevod în parlamentul budapestan şi să marcheze direcţia pe care se angajau românii transilvăneni în perioada ce urma, desfacerea totală de Ungaria şi pregătirea demersurilor pentru realizarea unirii cu România.

În cadrul expoziţiei mai pot fi văzute diferite însemne ale participanţilor la Unire, steaguri, medalii, credenţionale (mandate de împuternicire) ale reprezentanţilor oficiali ai naţiunii române, planuri de apărare a oraşului. Aparatul de fotografiat cu care au fost realizate cele cinci poze ale unirii se află de asemenea în expoziţie. Fotograful neoficial al acelei zile a fost Samoilă Mârza, veteran de război venit împreună cu delegaţia din satul Galtiu. Întâmplarea a făcut ca Samoilă Mârza să fie singurul posesor de aparat de fotografiat din toţi cei 100.000 de oameni participanţi la unire. Aceste fotografii pot fi văzute şi în expoziţia Sălii Unirii, atestând participarea unei mulţimi nesfârşite de oameni la eveniment. Din păcate, Samoilă Mârza nu a participat şi la lucrările ţinute în clădirea ce avea să primească numele de „Sala Unirii”, ci a stat cu mulţimea, pe Câmpul lui Horea, în afara zidurilor cetăţii.

În faţa şi în spatele Sălii se află o galerie de 21 busturi ale fruntaşilor de la 1918, oameni politici, oameni de arme şi de cultură şi reprezentanţi ai clerului.

Consultant științific: Dr. Tudor Roșu, istoric