

PIAȚA CETĂȚII
Plasată în mijlocul cetății și loc de desfășurare pentru numeroase evenimente de la Alba Iulia, această zonă a avut o importanță deosebită în trecutul antic al orașului. Aici și-a avut sediul comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, clădirea în care acesta a funcționat purtând denumirea de „Principia”. Cum, în perioada medievală, o bună parte din acest spațiu nu a fost suprapus de construcții, iar mai apoi, în secolele XIX-XX, zona a fost transformată în parc, nivelul arheologic roman nu a fost afectat. A fost un caz fericit, extrem de rar, ca vestigii antice de o maximă importanță să se afle intacte în chiar mijlocul orașului. O parte din aceste vestigii, descoperite în anul 2011, sunt puse în valoare în cadrul Muzeului Principia, situat pe latura nordică a pieței. Alte descoperiri, cum au fost zidurile diferitelor clădiri militare romane, sunt marcate la nivelul pavimentului cu pavaje albe.
Dincolo de Muzeul Principia, spre nord, se află Universitatea „1 Decembrie 1918”, o universitate nouă, înființată în anul 1991, devenită între timp cea mai importantă instituție de învățământ din Județul Alba. În colțul de NE, în clădirea care în prezent aparține Batalionului de Geniu, a funcționat în secolul al XVII-lea Colegiul Academic „Bethlen” (după principele Gabriel Bethlen, fondatorul acestuia), prima instituție de acest gen din spațiul românesc. Mai departe, pe latura de est, piața este mărginită de vechea Cazarmă a Pionierilor „Franz Josef” (transformată după 1918 în Cazarma „Carol I”), pe latura sudică de clădirea „Ierihon”, iar pe latura vestică de Sala Unirii, locul unde, la 1 decembrie 1918, a fost decisă unirea Transilvaniei cu România.
O galerie busturi ale unor personalități politice ale perioadei, implicate mai mult sau mai puțin în procesul unirii, se află în proximitatea Sălii Unirii, galerie continuată pe latura opusă a clădirii. Spre mijlocul pieței se află două monumente: cel dinspre est, datând din 1906, este așa-numitul monument „Custozza”, iar cel dispus în pandant se numește „Lossenau”, dezvelit în 1860. Spre latura sudică se află și alte monumente, în piatră sau în bronz, de dată recentă: un clopot care face trimitere la Unirea din 1918 (artistul și-a permis aici o licență, înlocuind din textul Rezoluției/Proclamației Unirii termenul de „Țara Ungurească”, ce se referă la „Partium” sau teritoriile vestice ale Transilvaniei cu „Țara Românească”), diferite personaje de la cumpăna veacurilor XIX-XX, care „însuflețec” zona, respectiv o piramidă cu patru fețe, pe fiecare dintre acestea fiind prezentate proiectele derulate în anii recenți, prin care cetatea a fost reabilitată.
Consultant științific: Dr. Tudor Roşu, istoric
Este locul din inima Cetății în care își dau întâlnire anual zeci de mii de oameni de toate vârstele, pentru a se bucura de concerte pline de ritm. Aici, artiști din țară și străinătate ne demonstrează că muzica se aude cel mai bine în Piața Cetății. Dacă tot ajungeți în acest spațiu la un concert, sau pur și simplu vă opriți pentru socializare sau pentru a face fotografii, trebuie să știți că zona a avut o importanță aparte încă de pe vremea romanilor. Ca argument, vă spunem că aici și-a avut sediul comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune care a staționat în Dacia pe toată perioada ocupației romane. Urmele „Principiei” sunt valorificate în Muzeul roman cu același nume, amenajat pe latura nordică a Pieței. Zona interioară păstrează in situ urme importante ale clădirii de acum 1800 de ani.
Pe aceeași latură nordică, este Universitatea „1 Decembrie 1918”, înființată în 1991. Corpul central al Universității este unul dintre edificiile grandioase din Cetate, ridicat la sfârşitul anilor 1800, în stil neoclasic. Clădirea alăturată, așa numitul corp B al Universității, moștenește patrimoniul Colegiului iezuit.
În colțul de Nord-Est al pieței este clădirea în care a funcționat, în secolul al XVII-lea Colegiul Academic „Bethlen”, prima instituție de acest rang din spațiul românesc actual. În zilele noastre are utilitate militară.
Pe latura de Răsărit, Piața este străjuită de fosta Cazarmă a Pionierilor „Franz Josef“.
Clădirea aflată pe latura sudică a Pieței se numește „Ierihon“. Monumentele, în piatră sau în bronz, de pe această latură sunt de dată recentă. Zona este „însuflețită“ de personaje de la cumpăna veacurilor XIX-XX. Piramida cu patru fețe ne ajută să facem o incursiune vizuală a etapelor de reabililitare a Cetății Alba Carolina.
Piața este mărginită la Vest de una dintre cele mai importante clădiri din România, Sala Unirii. Este locul unde, la 1 decembrie 1918, a fost hotărâtă Unirea Transilvaniei cu România.
Partea centrală a Pieței este dominată de două monumente. Cel dinspre Est are forma unui obelisc și amintește de bătălia de la Custozza, din 1866, în timpul conflictului militar dintre Italia și Austria pentru posesiunea Veneției. La luptă a participat și Regimentul 50 de Infanterie austriac de la Alba Iulia. Monumentul dinspre Vest, de forma unui turnuleț piramidal, a fost ridicat în cinstea lui Ludwig von Losenau. Este comandantul militar care a condus trupele austriece împotriva celor maghiare în bătălia de la Simeria, din 9 februarie 1849. În urma bătăliei, comandantul a fost grav rănit și a murit câteva zile mai târziu.
Piața Cetății a fost și rămâne un loc de promenadă și recreere pentru localnici și vizitatori.