Fostul Hotel Hungaria

Monumentul de pe Dealul Furcilor
august 17, 2017
Poarta Monetăriei
august 17, 2017

P

Inaugurat în 1887, Hotelul Hungaria a fost la acea vreme cea mai impozantă clădire din așa numitul „Oraș de Jos“. Poziția sa a fost una centrală, în Piața Orașului, pe latura de apus a acesteia. Stabilimentul a găzduit numeroase evenimente politice și culturale. 30 noiembrie 1918 a fost ziua în care hotelul și-a dat „mâna” cu istoria României. În restaurantul hotelului, s-au negociat și stabilit articolele Rezoluției Unirii, documentul de căpătâi al Unirii Transilvaniei cu România. Actul a fost votat a doua zi, 1 decembrie 1918, tot la Alba Iulia, în actuala Sală a Unirii.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, hotelul era o imagine predilectă a vederilor și fotografiilor cu Alba Iulia. Imediat după Unirea din 1918, numele hotelului a devenit „Dacia”, iar din 1968 a fost schimbat în „Apulum”.

Deși era un edificiu elegant și avea și o istorie însemnată, edilii anilor ’80 au decis demolarea hotelului, pe motiv că încurca planurile urbanistice de reorganizare a zonei centrale a orașului Alba Iulia. Ulterior, aici a fost ridicat un bloc de locuințe.

 

Română