POARTA MONETĂRIEI
Din vechea monetărie ce a funcționat în Cetatea Alba Iulia în secolele XVII-XIX se mai păstreză doar un fragment din zidul de incintă al acesteia, dar sub pământ se află zidurile unor impozante pivnițe ale complexului, parțial vizibile în unele puncte.
Primele emisiuni monetare cu sigla orașului („A-I” sau „AI-IV”) datează din timpul principelui Gabriel Báthory (1608-1613). O mare masă monetară a fost emisă în timpul succesorului acestuia, Gabriel Bethlen, incluzând piese de aur. O mare parte dintre aceste emisiuni au fost realizate în mod clandestin, principele dobândind astfel o avere uriașă. De altfel, epoca sa este considerată, cel puțin pentru Alba Iulia, ca „perioada de aur”. Locul unde a funcționat însă monetăria nu se știe cu precizie, deși, după izvoarele cunoscute, se poate spune că, dacă e vorba de un alt spațiu, acesta nu era îndepărtat de cel în care a funcționat în secolele XVIII-XIX. După ce austriecii au preluat Transilvania, monetăria a trecut în proprietatea statului, adică a Imperiului Habsburgic. „Noua monetărie” a fost amplasată pe latura de sud a cetății bastionare, între Arsenalul amplasat în vechiul Palat al principilor și Manutanță și folosind, probabil, clădirile fostei mănăstiri de călugărițe. A devenit în scurt timp o monetărie de maximă importanță pentru monarhia austriacă. Alegerea orașului Alba Iulia în acest scop a fost legată și de exploatarea minelor din Munții Apuseni, de unde se extrăgeau metalele folosite la producerea monedelor.
Monetăria a funcționat pe întreaga perioadă a administrației austriece și încă vreo câțiva ani după anexarea Transilvaniei la Ungaria, apoi, din 1871, echipamentele și atribuțiile sale au fost preluate de vechea monetărie de la Kremnica (Slovacia). După dezafectare, în clădirile fostei monetării a funcționat o perioadă Tribunalul. În anul 1903, întregul complex a fost demolat.
Mai multe monede emise la Alba Iulia pot fi văzute în expoziția Muzeului Național al Unirii.
Consultant științific: Dr. Tudor Roşu, istoric
În Cetatea Alba Iulia au existat, de-a lungul timpului, două monetării: cea „veche” şi cea „nouă”. Prima a funcționat în vremea în care Alba Iulia a fost, timp de aproape 150 de ani, capitala Principatului Transilvaniei. Primele emisiuni monetare cu sigla orașului datează de la începutul anilor 1600, din vremea principelui Gabriel Báthory. „Vechea monetărie” a atins apogeul în vremea succesorului acestuia, principele Gabriel Bethlen, care a emis o mare masă monetară, inclusiv piese din aur.
După ce austriecii au preluat Transilvania, monetăria a trecut în proprietatea Imperiului Habsburgic. „Noua monetărie” a fost amplasată pe latura de sud a Cetății bastionare, între aripa de răsărit a Palatului principilor și Manutanță. A devenit, în scurt timp, o monetărie de maximă importanță pentru monarhia austriacă. A funcţionat aici până în 1871, an în care a fost închisă, iar bunurile au fost transferate la monetăria din Kremnica, în Slovacia.
Alegerea oraşului ca centru monetar a fost înlesnită şi de existența minelor din Apuseni, de unde se extrăgeau metalele folosite la baterea monedelor.
Mai multe monede emise la Alba Iulia pot fi văzute în expoziția Muzeului Național al Unirii.
De monetăria care a funcționat în Cetatea Alba Iulia, între secolele XVII-XIX, mai amintește astăzi doar un fragment din zidul de incintă al acesteia, cu golurile de ferestre renascentiste şi ale celor două porţi mari de pe latura nordică. Sub pământ, însă, se află zidurile unor impozante pivnițe ale complexului, parțial vizibile în unele puncte. Urmele monetăriei sunt vizibile în zona de acces pe Traseul celor Trei Fortificații.
Complexul în care a funcționat monetăria a fost demolat în 1903.