
Marţi, 12 februarie 2019, începând cu ora 12.00, la sala multimedia a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” ajunge Caravana literară „Scriitori în şcoală”.
Sub genericul „Itinerarii poetice” va fi lansată cartea de poezie „Şoaptele luminii” a profesoarei Sonia Elvireanu şi vor fi prezentate volume semnate de Silvan Stâncel, Felicia Colda și Daniela Barb Floroian.
Cartea „Itinerarii poetice” va fi prezentată de conf.univ.dr. Rodica Chira.
Caravana literară „Scriitori în şcoală” continuă cu un recital de poezie susţinut de Rodica Chira, Sonia Elvireanu, Felicia Colda şi cu două momente artistice susţinute de elevii Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, coordonaţi de prof. Liviu Lodoabă şi de trioul instrumental Trio Alla Breve format din profesorii Dragoș Tudor, Cristina Rodean şi Ovidiu Romoșan.