POARTA I a CETĂȚII ALBA CAROLINA

POARTA I a CETĂȚII ALBA CAROLINA

Decorurile porților cetății, laolaltă cu elementele decorative ale bastioanelor, ravelinelor și contragărzilor constituie cel mai bogat ansamblu sculptural baroc din Transilvania. Dintre cele șase porți de acces plasate pe axul principal al cetății (câte trei pe laturile de est și vest), primele patru sunt bogat decorate cu basoreliefuri și statui. Din echipa de sculptori și cioplitori care au lucrat la porțile cetății, documentele au înregistrat numele bavarezului Johann König.

Numerotarea porților de la unu la șase este un exercițiu mai nou, începând cu secolul al XX-lea, mai recent numărându-se și o a șaptea poartă pe latura de nord a cetății. Poarta Întâi a fost identificată multă vreme și ca „Poarta Carol de Jos”.

Înainte de restaurare (finalizată în 2007), sculpturile porții se aflau într-o stare avansată de degradare, lipsind, de exemplu, capetele statuilor lui Venus și Marte, sau aripile pajurei bicefale. La refacerea reprezentărilor au contribuit și fotografiile de epocă, în urmă cu 50 sau 100 de ani, statuile fiind proporțional mai puțin afectate.

Temele reprezentărilor porților merg, în principal, pe antichitatea romană, a cărui moștenire Imperiul Habsburgic o revendica, și pe recentele (la începutul secolului al XVIII-lea) războaie cu turcii. La Poarta Întâi predomină categoric subiectele inspirate din Antichitate. Monumentul are forma unui arc de triumf, cu patru pilaștri masivi, cu o deschidere centrală mare și două deschideri laterale mici. În special statuile din zona superioară a porții sunt redate în tehnica racursiului, adică părțile inferioare ale personajelor sunt intenționat micșorate pentru efectul perspectivei, statuile fiind menite a fi privite de jos.

În registrul superior, deasupra pilaștrilor laterali, se află amplasate două bombarde sau tunuri de calibru mare, dispuse în poziție de tragere. Deasupra pilaștrilor centrali se află statuile zeităților Marte și Venus. Marte, zeul războiului și al puterii militare, este reprezentat tânăr, fără obișnuita sa barbă din varianta sa matură, dar în obișnuitul său echipament militar roman, lorică anatomică, mantie amplă, lance, coif etc. În redarea zeului, la capitolul specificități ar putea intra coiful cu creastă scurtă, fără panaș, și modul în care acesta se sprijină, cu mâna stângă, pe o colonetă.

Zeița Venus întruchipa, în mitologia romană, dragostea, frumusețea, fertilitatea, dorința, dar și victoria și era adesea asociată cu Marte. Zeița are veșminte ce îi acoperă aproape întregul corp, lăsând însă să se întrevadă formele ei generoase. În mâna stângă ține oglinda, nelipsitul ei obiect. La capitolul particularități tematice intră un fel de tichie cu creastă scurtă așezată pe capul zeiței, însă acest element este o licență pe care echipa de restauratori și-a permis-o.

În centrul registrului superior se află pajura bicefală, simbolul Austriei, cu aripile desfăcute și ținând în gheare spada și sceptrul, însemne ale puterii. Pe cele două capete, pajura poartă coroana imperială, iar pe piept, într-un ecuson, prezintă monograma împăratului în timpul căruia a fost ridicată fortificația, Carol al VI-lea („VI”). De ecuson stă agățat simbolul Ordinului Lâna de Aur, un berbec. Dacă în mitologia antică, lâna de aur este legată mai mult de expediția lui Iason și a argonauților săi, în secolul al XVIII-lea, Ordinul cavaleresc și catolic „Lâna de Aur” era printre cele mai importante astfel de organizații din Europa, iar Carol al VI-lea deținea și funcția de mare maestru al ordinului.

Basorelieful din stânga, pe fațada exterioară a porții, înfățișează fuga din Troia a lui Enea, strămoșul lui Romulus și Remus. Subiectul este unul des întâlnit în arta barocă, la fel cum, în cazul de față, basorelieful este structurat în adâncime, pe o diagonală ușor arcuită, element specific realizărilor baroce. Eroul, în ținută războinică, își poartă în spate tatăl, pe bătrânul Anchise, care privește, peste umăr, la flăcările ce au cuprins Troia. Este de menționat și faptul că Enea era deopotrivă fiul zeiței Venus, reprezentată deasupra porții.

Basorelieful din dreapta prezintă încleștarea dintre Hercule și gigantul Anteu. Este una dintre isprăvile secundare ale lui Hercule, în afara celor douăsprezece munci clasice. Anteu, fiul zeiței Geea, era invulnerabil câtă vreme avea contact cu pământul, astfel că Hercule a trebuit să îl ridice de la pământ pentru a-l putea ucide. Gigantul este redat cu chipul îngrozit, încercând din răsputeri să se smulgă din strânsoarea lui Hercule. Trupurile celor doi sunt goale, dar o fâșie de material, ținând de pudoarea secolului al XVIII-lea, este prezentă în scenă cumva întâmplător, dar atât cât să acopere partea dindărăt a lui Hercule.

Pe fațada interioară, basorelieful din stânga (presupunând că stăm orientați cu fața spre această fațadă) surprinde prima muncă a lui Hercule, uciderea leului din Nemeea. Această fiară teroriza zona Corintului, blana sa aurie era impenetrabilă în fața oricărei arme, iar ghearele sale puteau străpunge orice armură. Hercule l-a ucis cu brațele goale, iar apoi s-a folosit de o gheară a bestiei pentru a o jupui. Ulterior, el avea să poarte mereu în spate blana leului din Nemeea. Interesant de menționat este și faptul că, după sursele istorice, au existat lei în fauna Greciei până spre secolul I î.Hr.

Basorelieful din dreapta arată cea mai cunoscută izbândă a lui Perseu: decapitarea Meduzei. Pentru a putea ucide monstrul, Perseu s-a folosit de reflexia în scut a imaginii gorgonei, altfel privirea acesteia l-ar fi împietrit. Șerpii capului Meduzei, pe care Perseu îl ține triumfător în mâna dreaptă, par să continue aceeași mișcare învolburată de dinaintea decapitării. Trupul fără viață al monstrului se află în spatele lui Perseu. Considerat cel mai important erou până la apariția lui Hercule, Perseu este echipat în lorică militară de tip anatomic și coif, având și tunică, pantaloni și mantie, spre deosebire de majoritatea reprezentărilor sale, în care eroul apare nud.

Consultant științific: Dr. Tudor Roşu, istoric