FOSTUL COLEGIU IEZUIT
În secolul al XV-lea a fost înființată la Alba Iulia școala capitulară, ceea ce a marcat începutul învățământului teologic organizat din oraș. Aici erau predate cunoștințe necesare sferei religioase, dar și profesiilor laice: avocați, notari, scribi etc. Pe la 1557, școala a fost închisă, ca urmare a măsurilor reformiste ale principilor Transilvaniei. În 1579, pe valul măsurilor de contracarare a Reformei, ordinul iezuit a fost stabilit la Alba Iulia, și din acest moment instruirea în tainele preoției s-a desfășurat în cadrul seminarului organizat de călugării iezuiți în Mănăstirea „Sfântul Ștefan” sau Biserica Báthory. Informațiile despre cum a fost construită clădirea sunt puține și provin în majoritate de la călătorii străini care au trecut prin Alba Iulia în secolele XVI-XVII, lăsând câteva relatări despre ce au văzut aici. Oricum, către finele secolului al XVI-lea, clădirea colegiului era finalizată. În anii 1585-1586, italianul Massimo Milanesi s-a ocupat de lucrările de construcție ale colegiului sau, poate, doar de renovarea acestuia.
Principii Transilvaniei și-au dorit aducerea unor profesori de prestigiu, care să crească nivelul învățământului. Astfel, principele Ștefan Báthory a reușit să îl aducă la conducerea școlii pe iezuitul Johannes Lelesius. În anul 1588 însă, iezuiții au fost expulzați din cetate, fiind nevoiți să-și construiască o nouă biserică în afara zidurilor. Puținele informații istorice indică faptul că la începutul secolului al XVII-lea, în clădirile mănăstirii iezuite funcționa „colegiul cel mic”, independent „de colegiul cel mare” înființat de principele Gabriel Bethlen. După preluarea Transilvaniei de către austrieci, catolicismul a fost repus în drepturi, la începutul secolului al XVIII-lea, iar școala iezuită reorganizată. La mijlocul veacului a fost înființat seminarul diecezan și construită clădirea aferentă (fostul Ierihon), care, însă, s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Astfel, seminariștii au fost transferați în mănăstirea iezuită. Cu anumite intermitențe, Seminarul Teologic Romano-Catolic a funcționat în fosta clădire a școlii iezuite. La 1778, iezuiții au părăsit definitiv așezământul, transformat ceva mai târziu în depozit militar.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, pe locul bisericii iezuite a fost ridicat edificiul „Majláth”, care a găzduit, în primele decade ale existenței sale, Gimanziul Superior Romano-Catolic.
Consultant științific: Dr. Tudor Roșu, istoric
Cetatea Alba Iulia s-a definit, de-a lungul timpului, ca un spațiu cu o tradiție aparte când vorbim de formarea elitei, dar și de valorile de patrimoniu național și universal pe care le conservă. Unul din locurile din Cetate care se încadrează, și în zilele noastre, în acest tipar este corpul B al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care moștenește patrimoniul Colegiului iezuit. Ordinul călugăresc al iezuiților s-a stabilit la Alba Iulia în 1579, pe valul măsurilor de contracarare a Reformei religioase. Momentul a marcat începutul instruirii în tainele preoției în cadrul seminarului organizat în Biserica Báthory, cunoscută și ca Biserica iezuiților, astăzi demolată. Datele istorice arată că, spre sfârșitul secolului al XVI-lea, clădirea Colegiului iezuit era finalizată, iar la începutul veacului următor în clădirile mănăstirii iezuite funcționa „colegiul cel mic”. În anul 1588, iezuiții au fost expulzați din Cetate, revenind doar la începutul secolului al XVIII-lea, după ce Cetatea a fost ocupată de austrieci. Tot atunci, a fost reorganizată și școala iezuită. Și de această dată, șederea lor în Cetate a fost una de scurtă durată. Din 1776, odată cu desființarea ordinelor călugărești, fosta clădire a școlii iezuite a fost transferată Seminarului teologic romnao-catolic care a funcționat aici până în 1783.
Fostul Colegiu iezuit a fost cel de-al doilea corp de clădire care a intrat în patrimoniul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, instituție înființată în 1991.