Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”

Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”

Având înălțimea turnului de 51,5 m (56,7m cu tot cu crucea plasată pe turn), catedrala romano-catolică continuă să fie, de secole, cea mai înaltă clădire din Alba Iulia (și din întregul județ Alba). Este, totodată, cea mai veche clădire din oraș care continuă să funcționeze. Hramul ei este acela al Sfântului Mihail, sfântul protector al orașului.

În timpul episcopului Ladislau Geréb (1476-1502) a fost încastrat lângă ușa bisericii un epigraf roman în marmură, dedicat Iuliei Domna, mama împăratului Caracalla, ceea ce i-a făcut pe erudiții vremii să creadă că numele orașului “Alba Iulia” ar veni de la aceasta.

Catedrala romano-catolică este considerată ca fiind cel de-al treilea edificiu religios pe același amplasament. În ultimele decenii s-a generalizat datarea a.n. catedrala II după anul 1200. Cu prilejul invaziei mongole din 1241 a fost incediată și jefuită clădirea. Cert este că pe la 1277, când a avut loc o mare răscoală a saşilor din Transilvania, construcţia era terminată, în prima sa fază. În acel an, saşii din Sebeş şi Ocna Sibiului, sub conducerea lui Gaan, au atacat catedrala. Atacul a provocat distrugeri.  Refacerile ţin de o nouă etapă de construcţie, încadrându-se stilistic goticului, şi au fost efectuate de o echipă de meşteri francezi. Au existat şi intervenţii ulterioare gotice, printre care unele realizate cu sprijinul guvernatorului Ioan de Hunedoara.

Monumentul este realizat, aşadar, în stil romanic şi gotic. Multe elemente sunt de inspiraţie franceză, fapt explicabil prin aceea că o bună perioadă de timp ce se suprapune cu perioada construcţiei, episcopii catolici, ce îşi aveau sediul la Alba Iulia, ca de ex. Adrian (1182-1202) au învățat în Franţa. Edificiului este o bazilică romanică cu trei nave, turn peste careu şi două turnuri pe latura de vest. Adausurile ulterioare, cum este Capela Lázó, realizată în stil renascentist, nu au afectat formele originale. În 1603 turnurile s-a ars. Principele Gabriel Bethlen a restaurat ambele turnuri, cel sud-vestic începând cu 1614, cel nord-vestic începând cu 1618. Pe perioada principatului Transilvaniei, catedrala fusese în posesia cultului reformat, odată cu ocupaţia habsburgică ea a revenit bisericii romano-catolice. Echipa de pietrari care a decorat fortificațiile din secolul al XVIII-lea a realizat statuile de regi şi episcopi din nişele frontonului. De fapt, pe fațada catedralei sunt amplasate în prezent replici după originalele statuilor păstrate în interior, înfățișându-i pe regii Ștefan cel Sfânt și Ladislau cel Sfânt, respectiv pe episcopii Sf. Adalbert și Sf. Gherard.

Construcţia a beneficiat de o restaurare majoră în primii ani ai secolului al XX-lea.

Catedrala este în acelaşi timp un adevărat panteon al Transilvaniei. Dintre multele personalităţi îngropate aici, se remarcă Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, având sarcofagul în nava laterală sudică alături de cele ale fratelui său mai mic, Johannes Miles, şi fiul său mai mare, Ladislau. Identificarea precisă a sarcofagelor este însă contestată de unii istorici. Oricum, pe ceea ce se consideră îndeobște a fi mormântul lui Ioan sunt aşezate coroane atât maghiare cât şi româneşti, semn al aprecierii acestuia de ambele naţiuni. Ioan a murit de ciumă în 1456, în tabăra de la Zemun, după ce obţinuse o strălucită victorie împotriva turcilor la Belgrad, amânând pătrunderea acestora spre Europa centrală pentru o lungă perioadă. Chiar şi astăzi, Ioande Hunedoara este celebrat în bisericile catolice din întreaga lume, pentru victoriile sale din „Campania cea lungă” şi pentru mare victorie din 22 iulie 1456, la finalul căreia sultanul Mehmet al II-lea (proaspătul cuceritor al Constantinopolului) a fost obligat să-şi abandoneze ofensiva spre Europa. Papa Calixt al III-lea l-a numit în consecinţă „atletul cel mai puternic al lui Hristos”

În nava laterală nordică se află sarcofagele reginei Isabella şi fiului ei, Ioan Sigismund.

Isabella a fost soţia lui Ioan Zápolya, voievod al Transilvaniei, apoi rege al Ungariei (1526-1540, într-o perioadă în care acesta şi-a disputat coroana cu Ferdinand de Habsburg). Isabella, născută în 1519, era fiica regelui Poloniei. Era o femeie foarte educată şi vorbea patru limbi. Soţul ei a murit când fiul Ioan Sigismund avea doar două săptămâni, în 1540. Regenţa ei, şi apoi guvernarea fiului său Ioan Sigismund (Isabella moare în 1559) se leagă de o perioadă confuză a istoriei Transilvaniei, după transformarea Ungariei în paşalâc la 1541. Atunci, teritoriile de la răsărit de Tisa (Transilvania) au fost lăsate de sultanul Soliman Magnificul în stăpânirea lui Ioan Sigismund, sub regenţa mamei sale. Transilvania a devenit principat, plătind tributul ţării la Istanbul, în acelaşi sistem cu Ţara Românească şi Moldova. Interesele habsburgice și otomane s-au confruntat și în Transilvania. După mai bine de un deceniu de pace (Oradea, 1538) armata regelui Ungariei, Ferdinand I, condusă de generalul Castaldo a preluat puterea de la Isabella și fiul său. Ei au revenit în 1556 cu ajutor otoman și cel al domnitorilor Ţării Româneşti şi Moldovei, Pătraşcu cel Bun, respectiv Alexandru Lăpuşneanu. Cu această ocazie Ioan Sigismund era readus la putere. Ceva mai târziu însă, în martie 1565 a recunoscut, (în aprilie a și retractat) suveranitatea regelui din casa de Habsburg al Ungariei, Maximilian I.

Soliman a întreprins o nouă campanie, în consecinţă, în 1566, până sub zidurile cetății Szigetvár (Ungaria) unde avea să moară. Acordul semnat ulterior între habsburgi şi otomani consacra existenţa Transilvaniei în sfera de influenţă a acestora din urmă.

Isabella a promulgat în calitate de regent hotărârea dietei din Turda (17 martie 1558) care a recunoscut confesiunile catolică și evanghelică-lutherană, interzicând în schimb cea calvină.

Ioan Sigismund a murit şi el de tânăr, în 1571, la doar un an după ce a renunțat la titlul de rege și l-a preluat pe acela de principe.

Consultant științific: Dr. Tudor Roşu, istoric