Statuia Lupoaicei

STATUIA LUPOAICEI

Statuia originală numită „Lupa capitolina” se află la Muzeul Capitoliului din Roma. Chiar dacă există unele dubii cu privire la vechimea acelei statui (spre exemplu, se știe că gemenii au fost adăugați în perioada Renașterii), inițial considerată ca având aproximativ 2500 de ani, imaginea lupoaicei alăptându-i pe Romulus și Remus a fost una răspândită în Antichitate. Legenda fondării Romei spune că gemenii s-au născut în urma împreunării dintre zeul Marte și vestala Rhea Silvia. Abandonați, ca urmare a cruzimii unchiului lor, au fost salvați și alăptați de o lupoaică. Ajunși la maturitate, cei doi s-au răzbunat. Mai apoi, Romulus l-a ucis pe Remus, a fondat Roma și a devenit primul rege al acesteia. Acest mit fondator vorbește, în egală măsură, și despre temelia sau spiritul civilizației romane, despre sacrificiu, suferință, răzbunare, cucerire, întemeiere și capriciile zeilor.

Imaginea Lupoaicei cu gemenii a devenit, în perioada modernă, un simbol al latinității; începând cu secolul al XX-lea, mai multe copii fidele în bronz ale acestuia au fost dăruite de statul italian unor orașe sau comunități, ca simbol al originilor și moștenirii latine. Ulterior, diverse instituții italiene sau persoane private au făcut donații similare, iar unele orașe au fost dotate cu astfel de statui ca urmare a propriilor inițiative. În total, există în lume, în prezent, aproape 70 de astfel de copii moderne ale lupoaicei cu gemenii, răspândite din Statele Unite până în Japonia și Australia, chiar daca marea majoritate se află în Europa. Pe țări, cele mai multe „lupoaice” se află în România, 25, urmată de SUA cu zece piese. Deși prima „lupoaică” din România a apărut la București, în anul 1906, în prezent marea majoritate (22) se află dincoace de Carpați, în Transilvania, unde moștenirea latină a fost un subiect mai important și mai încins decât în celelalte zone istorice ale României. Spre exemplu, în anul 1940, atunci când Ardealul de Nord a fost ocupat de trupele horyste, „lupoaicele” de la Târgu Mureș și Cluj au fost mutate de români în afara zonei de ocupație, pentru că, având în vedere simbolistica lor, ar fi riscat să fie distruse. O istorie zbuciumată a avut și statuia din Chișinău: donată de Roma în 1921, a fost topită de sovietici pentru că a fost văzută ca simbol al imperialismului român și fascismului Italian; o nouă replică a fost amplasată în 1991, care mai apoi a fost deteriorată, retrasă și reamplasată abia în 2009.

La Alba Iulia, statuia a fost donată orașului în anul 1993 de către consulul onorific al Italiei pentru județele Alba, Hunedoara și Sibiu și a fost amplasată în Piața Alessandria (numită astfel datorită înfrățirii orașului cu același nume din nordul Italiei cu Alba Iulia) la data de 1 decembrie 1993. Dacă statuile „lupoaicei” sunt la fel peste tot în lume, soclurile acestora diferă. La Alba Iulia a fost aleasă soluția amplasării pe o coloană romană, la fel ca în cazul copiei din Roma, de pe colina Capitoliului. În anul 2009, în replică, municipalitatea Albei Iulia a dăruit orașului Alessandria o replică a „lupoaicei”, care a fost așezată în „Piața Alba Iulia” a orașului piemontez.

În egală măsură este demn de menționat faptul că la Alba Iulia a existat o imagine a lupoaicei cu gemenii vreme îndelungată, în epoca medievală. Astfel, David Frölich, călător pe la 1630 în Alba Iulia, remarca faptul că „În poarta orașului sunt săpați în piatră Romulus și Remus sugând de la lupoaică”; un alt călător, Conrad Hiltebrandt, vorbea, spre anul 1660, de poarta „unde erau sculptați pe o piatră prinsă în zid Romulus și Remus sugând de la lupoaică”. Foarte probabil, basorelieful data din vremea castrului roman, poarta pretoriană a acestuia fiind reutilizată în perioada medievală ca Poarta Sfântul Gheorghe. În secolul al XVIII-lea, odată cu construirea cetății austriece, poarta respectivă a fost demolată și odată cu ea s-ar fi pierdut și imaginea Lupei. Există totuși unele șanse ca basorelieful în discuție să fie același cu cel expus la Muzeul Național al Unirii, deși dimensiunile nu îl recomandă.

Consultant științific: Dr. Tudor Roşu, istoric