CONFERINȚA FILE DIN ISTORIA STRĂVECHE A ORAȘULUI ALBA IULIA

Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

CONFERINȚA FILE DIN ISTORIA STRĂVECHE A ORAȘULUI ALBA IULIA

2 martie la 19:00

Gratuit

Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco Catolic din Alba Iulia organizează cu ocazia anului centenar 2018 ciclul de conferințe Alba Iulia și Marea Unire. Sunt evenimente prin care marcăm Centenarul Unirii, facem cunoscută contribuția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolice, la Marea Unire, dar și istoria orașului Alba Iulia în general. Conferințele se vor desfășura pe parcursul anului 2018 pe diferite tematici și vor fi susținute de specialiști în domeniu.

Conferința File din istoria străveche a orașului Alba Iulia, este prima conferință organizată din ciclul de conferințe dedicate Centenarului și se va desfășura vineri în data de 02.03.2018, ora 19.00, în Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Alba Iulia I, cu hramul Spiritul Sfânt, str. Septimius Severus nr. 8, Alba Iulia. Conferința va fi susținută de istoricii profesor doctor Ioan Alexandru Aldea și conferențiar universitar doctor Vasile Moga.

Domnul profesor Ioan Alexandru Aldea este doctor în istorie, specialitatea Arheologie preistorică. Până în anul 1991 a fost arheolog la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Din 1991 a activat ca membru în Comisia Provizorie de organizare a Universității si cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, titular al catedrei de Istoria Veche a României. A predat diferite cursuri: Bazele arheologiei, Arheologie preistorică, cursuri și seminarii speciale pentru masteranzii în arheologie. În paralel a fost Secretar științific (Cancelar) al Senatului Universitar (1991 – 2000) și al Facultății de Istorie și Filologie (2000 – 2004). Tematica abordată de către domnul profesor Ioan Alexandru Aldea este legată de perioada Albei Iulia înainte de daci și romani.

Domnul Vasile Moga este absolvent al Facultății de istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, unde a susținut teza de doctorat cu tema Legiunea XIII Gemina. Este arheolog specializat în arheologia daco-romană. Între anii 1969 și 2010 a fost director științific la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Din punct de vedere academic Domnul Moga a fost cercetător științific principal de grad 1 și conferențiar universitar. A publicat mai multe articole în țară și străinătate și douăzeci de cărți. În cadrul conferinței domnul Vasile Moga va vorbi despre dacii și romanii din istoria veche a orașului Alba Iulia.

Detalii

Data:
2 martie
Timp:
19:00
Preţ:
Gratuit

Organizator

Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Alba Iulia I
Sit web:
https://www.facebook.com/parohiagrecocatolica.sfantulspirit.7

Loc de întâlnire

Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Alba Iulia I, cu hramul Spiritul Sfânt
Septimius Severus nr. 8, Alba Iulia
Alba Iulia, Alba 510134 Romania
+ Harta Google
Telefon:
0746062385

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Română